Home  ›  Blog  ›  Uncategorized  ›  O soluție ERP ieftină poate genera costuri semnificative



O soluție ERP ieftină poate genera costuri semnificative

November 20, 2018


Uncategorized

Deși prețul este, în mod evident, un parametru important, acesta nu ar trebui să fie primul sau cel mai important criteriu în alegerea unei soluții ERP. Principiul universal “obțineți ceea ce plătiți” este valabil și în cazul sistemelor ERP. Astfel, alegerea unei soluții ieftine poate fi echivalentul unui sistem care nu corespunde nevoilor dumneavoastră și/sau care generează costuri “ascunse” pe care nu le-ati avut in vedere inițial.

Deci, pe măsură ce restrângeți lista cu opțiunile pentru un sistem ERP, este indicat să aveți în vedere anumite aspecte ce se pot dovedi la fel de importante ca prețul.

Rolul TCO

Costul total al proprietății (TCO) este o cheltuială care include întreținerea anuală, personalizarea, instruirea, suportul și hardware-ul necesar. Prin urmare, dacă prețul solicitat este destul de tentant, nu uitați să verificați dacă include toate cele menționate mai sus pentru a avea imaginea de ansamblu asupra TCO-ului.

Hardware și sisteme de operare

Un sistem ERP construit pe o platformă comună și familiară este un alt aspect-cheie. Sistemul ERP utilizează tehnologii moderne pe care echipa dumenavoastră de IT le cunoaște și le poate administra? Va necesita un server nou sau planificați o implementare în Cloud? Trebuie să actualizați sistemul de operare în același timp? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările importante pe care trebuie să le adresați de la început.

Rolul customizarii

Când selectați un sistem ERP accesibil, riscați să realizați mai târziu că necesită customizare pentru a efectua toate sarcinile dorite. Și trebuie să rețineți întotdeauna că personalizarea creează nevoi suplimentare de mentenanță și upgrade. Pe de altă parte, dacă alegeți un furnizor de încredere, acest proces va fi realizat corect de la început.

Rolul training-ului

Nu vă puteți bucura de toate beneficiile pe care le oferă o soluție ERP fără utilizatori finali educați și training continuu, iar asta implică o cheltuială dificil de cuantificat. Țineți cont de acest cost în timpul selecției inițiale a soluției? În cazul în care furnizorul oferă training gratuit, ați analizat dacă este suficient pentru a satisface nevoile utilizatorilor finali sau vor fi necesare ore suplimentare, ceea ce va duce la creșterea costurilor? Asigurați-vă că luați o decizie informată, făcând în avans cercetări și analizele necesare.

Caracteristici și funcționalitate

Majoritatea sistemelor ERP, chiar și cele mai accesibile, au module standard. Luați în considerare ce module vă sunt necesare în prezent, dar și ce vă poate fi necesar în viitor. Având în vedere evoluția rapidă a tehnologiei, ar trebui să luați în considerare un sistem conceput pentru viitor și acoperă atât nevoile dumneavoastră curente, cât și cele viitoare.

Ușor de utilizat

Accesibil nu înseamnă neapărat mai ușor de utilizat. Un sistem ieftin va fi cu siguranță mai simplu, dar este instrumentul de care are nevoie afacerea dumneavoastră? O astfel de soluție trebuie să fie ușor de utilizat pentru a maximiza valoarea investiției dumneavoastră, dar și pentru a permite adoptarea ei cu succes de către utilizatori. Astfel, interfața trebuie să fie cu adevărat ușor de utilizat, lucru pe care un sistem oferit la prețuri accesibile nu-l garantează neapărat.

Rolul departamentului de suport

Există diferite niveluri de suport furnizate atât în ​​timpul, cât și după proiectul de implementare ERP. Aici se oferă tot felul de “chilipiruri”, dar tot aici apar, de obicei, și cele mai mari probleme. Ar trebui să verificați dacă suportul este asigurat de către furnizor, precum și dacă este oferit on-premise sau de la distanță. Este important să cunoașteți în avans opțiunile și metodele de suport disponibile și dacă există costuri suplimentare. Suportul asigurat este o necesitate absolută când discutăm despre soluții ERP și nu vă permiteți să o ignorați pentru un preț mai mic.





#analiza cost-beneficii     #ERP     #TCO    

Articole asociate