Home  ›  Blog  ›  Uncategorized  ›  Modificări fiscale cărora trebuie să le acorzi atenție din ianuarie 2024



Modificări fiscale cărora trebuie să le acorzi atenție din ianuarie 2024

January 18, 2024


Uncategorized

Anul 2024 a început cu o serie de modificări fiscale care afectează întregul mediu economic. De la taxe crescute pentru întreprinderi și persoanele fizice autorizate, până la restricții tot mai mari pentru microîntreprinderi, alături de obligativitatea e-Factura, toate companiile încep să resimtă impactul noilor acțiuni guvernamentale. Care este scopul lor? Creșterea veniturilor la bugetul de stat. Chiar dacă efectul acestora încă nu poate fi evaluat, este important să fii la curent cu noile reglementări, astfel încât să îți organizezi activitatea în conformitate cu schimbările fiscale din 2024.

Citește în continuare sinteza pe care ți-am pregătit-o și descoperă cele mai importante modificări fiscale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie!

Adoptarea generalizată a sistemului RO e-Factura

Probabil cea mai notabilă schimbare aferentă anului în curs o reprezintă e-Factura. Conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/ 1553, sistemul național RO e-Factura a devenit obligatoriu de la 1 ianuarie 2024 pentru toate întreprinderile din România în relație B2B și B2G (altele decât cele în relaţia B2G pentru care obligaţia utilizării RO e-Factura a început cu 1 iulie 2022). Mai exact, următorii operatori economici trebuie să adopte noul sistem de facturare electronică de la începutul anului 2024:

    • Persoanele juridice impozabile stabilite în România, înregistrate sau nu în scopuri TVA, care desfășoară operațiuni taxabile în țară (livrări de bunuri sau prestări de servicii).
    • Persoanele juridice neimpozabile, dar înregistrate în scopuri TVA în România, ce desfășoară tranzacții B2B pentru livrări de bunuri și/ sau prestări de servicii pe teritoriul național.

Odată implementat sistemul RO e-Factura, operatorii economici au obligația de a transmite facturile electronice către ANAF, prin Spațiul Privat Virtual, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii. Nerespectarea acestui termen va constitui o contravenție, iar începând cu data de 1 aprilie 2024, se vor aplica următoarele sancțiuni:

    • Amendă de la 5000 RON la 10.000 RON, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.
    • Amendă de la 2.500 RON la 5.000 RON, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii.
    • Amendă de la 1.000 RON la 2.500 RON pentru celelalte persoane juridice.

Totodată, este important de menționat faptul că începând cu 1 iulie 2024, emiterea, primirea sau înregistrarea facturilor într-un alt format decât cel acceptat de registrul RO e-Factura vor fi sancționate cu o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.

Monitorizarea transporturilor rutiere internaționale de bunuri prin RO e-Transport

Sistemul RO e-Transport nu este nou, iar obligativitatea de conformare pentru companiile care transportă bunuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul național a intrat în vigoare de la 1 iulie 2022. Totuși, ce s-a schimbat și la ce trebuie să fie atenți transportatorii în 2024? În data de 15 decembrie 2023 a devenit obligatorie și monitorizarea transporturilor rutiere internaționale de bunuri (UE sau non-UE). Cine trebuie să le declare?

    • Destinatarul înscris în declarația vamală de import, respectiv expeditorul înscris în declarația vamală de export, în cazul bunurilor care fac obiectul operațiunilor de import sau export, după caz.
    • Beneficiarul din România, în cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri.
    • Furnizorul din România, în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri.
    • Depozitarul, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare, cât și pentru bunurile încărcate după depozitare.

Pentru generarea codului UIT, utilizatorii pot declara în Sistemul RO e-Transport datele referitoare la transporturile de bunuri, cu maximum 3 zile calendaristice înainte de data declarată pentru începerea transportului, dar până la prezentarea în punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România sau la locul de import, respectiv punerea efectivă în mișcare a vehiculului, după caz.

Nerespectarea de către operatorul de transport a acestor prevederi se poate sacţiona cu amenzi cuprinse între 5.000 de RON și 50.000 RON.

Creșterea taxelor, a impozitelor și a salariului minim

Noul regim fiscal adoptat în 2024 va afecta într-un mod semnificativ companiile, prin creșterea taxelor, introducerea unor noi praguri de impozitare, dar și prin înăsprirea restricțiilor privind administrarea microîntreprinderilor. Iată care sunt modificările fiscale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie pentru persoanele juridice:

Impozitul pentru microîntreprinderi va crește la:

    • 1% impozit pe venit pentru microîntreprinderile care realizează venituri ce NU depășesc 60.000€ și persoane juridice care NU desfășoară activități economice încadrate în anumite coduri CAEN, precum IT, HoReCa, activități juridice și activități de asistență medicală/ stomatologică.
    • 3% impozit pe venit pentru microîntreprinderile care REALIZEAZĂ venituri peste 60.000€ sau desfășoară activități în diverse coduri CAEN aferente industriilor de IT, HoReCa, unele activități juridice și activități de asistență medicală/ stomatologică.

Companiile mari (CA peste 50 milioane €) vor fi taxate cu  1% impozit pe cifra de afaceri dacă impozitul pe profit de 16% are o valoare mai mică.

Băncile vor plăti în 2024 și 2025 un impozit suplimentar de 2% pe cifra de afaceri, iar din 2026 se va reveni la un impozit pe cifra de afaceri de 1%.

TVA-ul se modifică pentru următoarele categorii de produse:

    • Creștere de la 9% la 19% pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs.
    • Creștere de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe sociale, livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp și care nu depășesc suma de 600.000 RON, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, serviciile constând în permiterea accesului la bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă.
    • Creștere de la 5% la 19% pentru sălile de fitness, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Majorarea salariului minim pe economie, a tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță

    • Începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut s-a majorat la 3.300 RON, salariul minim brut pentru industria de construcții a crescut la valoarea de 4.582 RON, iar pentru industria agricolă și alimentară la 3.436 RON.
    • Valoarea maximă a tichetelor de masă va crește de la 1 februarie 2024 de la 35 RON la 40 RON, însă vor fi taxate cu 10% pentru contribuția la sănătate (CASS).
    • Voucherele de vacanță vor fi majorate la valoarea de 1.600 RON și se vor acorda doar persoanelor cu venituri nete sub 8.000 RON.

Alte impozite și reglementări:

    • Impozit special de 0,3% pentru autoturismele deținute de persoanele juridice a căror valoare depășește 375.000 RON, impozit ce va fi datorat pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care a avut loc achiziționarea autoturismului. În cazul în care autoturismul a fost achiziționat anterior intrării în vigoare a noului impozit, se vor plăti doar anii rămași până la împlinirea perioadei de 5 ani. Impozitul de 0,3% se va aplica doar valorii care depășește suma de 375.000 RON. Astfel, în cazul unei mașini de 450.000 RON, impozitul se va plăti doar pentru suma de 75.000 RON.
    • Creșterea impozitului pentru veniturile nejustificate de la 16% la 70%.
    • Angajații din industria IT vor plăti 10% impozit pe venit pentru orice salariu brut mai mare de 10.000 RON, însă doar pentru valoarea salariului ce depășește pragul de 10.000 RON.
    • Firmele cu datorii la stat NU vor mai putea fi dizolvate.
    • Plățile cash vor fi plafonate la valoarea de 10.000 RON persoană/ zi în cazul magazinelor cash&carry, la valoarea de 000 RON / persoană și 10.000 RON/ zi în cazul încasărilor de numerar ale micilor antreprenori. Companiile pot achita în numerar facturi care depășesc valoarea de 5.000 RON/ zi și pot face plăți în valoare maximă de 10.000 RON către magazinele cash&carry.
    • Se limitează la 50% dreptul de deducere al taxei aferente cumpărării, închirierii sau leasing-ului de clădiri/ spații de locuit, indiferent de destinația acestora.
    • Se limitează la 50% dreptul de deducere al cheltuielilor aferente administrării clădirilor/ spațiilor de locuit în cazul în care acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfășurării activității economice.
    • Se introduce o nouă acciză pe zahar pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml de 40 lei/hl și pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml de 60 lei/hl.

Probabil este mult prea devreme pentru a estima impactul real al noilor modificări fiscale asupra bugetului de stat, ori asupra companiei tale. Dacă însă reprezinți o persoană juridică, îți recomandăm să bugetezi și să îți planifici riguros activitatea în conformitate cu toate aceste modificări, pentru a evita eventualele contravenții.

 





Articole asociate